-De ce majoritatea pozelor cu fete de pe hi5 sunt facute cand se tin de un zid sau langa un zid si poarta ochelari de soare? (sa nu mai spun ca unele poze sunt facute in oglinda si trebuie sa se vada aparatul foto sau telefonu)

-De ce cand suntem indragostiti majoritatea pun o poza cu persoana iubita pe messeger si scriu cuvinte de iubire, oare i intereseaza pe cineva?

…poate ca sunt eu prea paranoic !

Dumnezeu a creat magarul si I-a zis:
- Tu vei fi magarul. Vei merge de la apus la rasarit carand bagaje pe spate. Nu vei avea inteligenta prea mare. Vei manca iarba si vei trai 50 ani.
Magarul a raspuns:
- Voi fi un magar, dar nu vreau sa traiesc 50 ani. Da-mi doar 20.
Dumnezeu I-a indeplinit dorinta.
Dumnezeu a creat cainele si I-a zis:
- Tu vei pazi casa omului. Vei fi cel mai bun prieten al sau. Vei manca resturile ce iti sunt date si vei trai 30 ani. Vei fi un caine!
Cainele raspunde:
- Doamne, 30 ani sunt prea multi. Da-mi doar 15.
Dumnezeu i-a implinit dorinta.
Dumnezeu a creat maimuta si I-a zis:
- Tu vei fi maimuta. Vei sari din copac in copac si vei face trucuri. Vei fi amuzanta si vei trai 20 de ani.
Maimuta Ii raspunde:
- 20 de ani sunt prea multi. Da-mi doar 10.
Dumnezeu ii implineste dorinta.
In sfarsit, Dumnezeu creaza omul:
- Tu vei fi omul, singura creatura rationala de pe Pamant. Iti vei folosi inteligenta pentru a domina peste animale. Vei domina lumea si vei trai 20 ani.
Omul raspunde:
- Doamne, voi fi om, dar 20 de ani sunt prea putini. Da-mi cei 30 de ani pe care i-a refuzat magarul, cei 15 pe care cainele nu i-a dorit si cei 10 pe care maimuta nu i-a vrut.
Dumnezeu ii indeplineste dorinta.
Si de atunci, omul traieste 20 de ani ca un om, se casatoreste si traieste 30 de ani ca un magar, muncind si carand bagaje pe spate. Cand copii cresc, va trai 15 ani ca un caine, avand grija de casa si mancand tot ce prinde. Apoi, cand este batran, traieste 10 ani ca o maimuta, mergand la casele nepotilor si facand trucuri ca sa ii amuze.

Dupa multe pauze mari si dese, o sa postez aproape in fiecare zi.

Cateva poze din minivacanta pe care am facut-o !

De ziua numelui, în dar,
Primise roze Anişoara…
Le-a strîns frumos într-un pahar,
Dar rozele muriră seara…

Le cercetează tremurînd,
Nedumerită, mititica,
De ce s-au stins aşa curînd?
Nu le făcuse doar nimica…

Şi gîndul ei nevinovat
Se-ntunecă de-atîta jale
Cînd vede cum s-a spulberat
Podoaba mîndrelor petale…

Acum, cu drag, le-adună iar.
O, de-ar putea, le-ar da fiinţă !
Dar izbucneşte-n plîns amar
Văzînd că e cu neputinţă…

Sărman copil neştiutor
Ce plîngi sărmana ta comoară,
Asemeni rozelor ce mor,
Tot ce ni-e drag e dat să moară…

de Stefan Octavian Iosif

… sarcina noastră e aceea de-a ne contopi atît de profund, de dureros şi de pătimaş cu acest Pămînt provizoriu şi precar, încît esenţa lui să renască invizibil în noi. Noi sîntem albinele invizibilului. Noi culegem neîncetat mierea vizibilului ca s-o acumulăm în marele stup de aur al Invizibilului.

RILKE, dintr-o scrisoare din 1925

William Shakespeare – Sonete

***

1. Oglinda nu m-arată că-ş bătrân,

când tinereţea, tu, sunteţi de-olaltă,

dar când te văd muşcat de timp, rămân

fără de zile sub a morţii daltă.

Port haina-ţi de frumos şi eu acum,

veşmânt care fiinţa ţi-o cunoaşte.

Cum am putut să mă desprind din fum

şi să mă nasc ‘nainte de-a mă naşte?

O, dragule, păzeşte-te avar,

eu sufletul, cu veghea mea ajungu-l

şi inima-ţi feresc asemeni doar

bătrânei doici care-şi veghează pruncul.

nima-mi dai când inima-mi se sparge’:

De mult a mea e, darul nu-l întoarce!

***

2. Dizgraţiatul sunt, hulit de soartă,

sunt singuraticul ce tulbur, crunt,

cu lacrimile, cerul şi mă poartă

în mine gândul pierderii, afund.

Cu cei bogaţi în vise vreau să semăn,

şi le-aş deprinde bunul meşteşug

cu care-acum cel mai puţin mâ-ngemăn,

eu orice am, departe-s de belşug!

Acestea le gândesc şi-mi port dispeţul

dar când fără de veste te evoc

sunt ca privighetoarea, cântăreţul

suind sine porţi de cer un imn de foc.

bogat sunt, dragoste reamintită

şi nu schimb cu a regilor ursită…

***

3. Nu te iubesc? Cruzimea ta m-apasă,

când împotrivă-mi partea ta o ţin!

Gândindu-te, eu uit de tot, frumoasă

tirană, şi de mine uit deplin,

Mi-s prieteni oare cei care te-acuză,

în faţa celor ce-i alung apar?

Când tu mă cerţi, suspine port pe buză

şi mă răzbun pe mine însumi doar.

Ce dar m-ar face să nu pot, de-a pururi

robul să-ţi fiu, urmându-te-n restrişti,

când îţi ador belşugul de cusururi

numai când ochii, poruncind, ţi-i mişti?

i-s dragi cei care văd, aşa ţi-i vrerea,

urăşte-mă, eu mi-am pierdut vederea.