Sonete

William Shakespeare – Sonete

***

1. Oglinda nu m-arată că-ş bătrân,

când tinereţea, tu, sunteţi de-olaltă,

dar când te văd muşcat de timp, rămân

fără de zile sub a morţii daltă.

Port haina-ţi de frumos şi eu acum,

veşmânt care fiinţa ţi-o cunoaşte.

Cum am putut să mă desprind din fum

şi să mă nasc ‘nainte de-a mă naşte?

O, dragule, păzeşte-te avar,

eu sufletul, cu veghea mea ajungu-l

şi inima-ţi feresc asemeni doar

bătrânei doici care-şi veghează pruncul.

nima-mi dai când inima-mi se sparge’:

De mult a mea e, darul nu-l întoarce!

***

2. Dizgraţiatul sunt, hulit de soartă,

sunt singuraticul ce tulbur, crunt,

cu lacrimile, cerul şi mă poartă

în mine gândul pierderii, afund.

Cu cei bogaţi în vise vreau să semăn,

şi le-aş deprinde bunul meşteşug

cu care-acum cel mai puţin mâ-ngemăn,

eu orice am, departe-s de belşug!

Acestea le gândesc şi-mi port dispeţul

dar când fără de veste te evoc

sunt ca privighetoarea, cântăreţul

suind sine porţi de cer un imn de foc.

bogat sunt, dragoste reamintită

şi nu schimb cu a regilor ursită…

***

3. Nu te iubesc? Cruzimea ta m-apasă,

când împotrivă-mi partea ta o ţin!

Gândindu-te, eu uit de tot, frumoasă

tirană, şi de mine uit deplin,

Mi-s prieteni oare cei care te-acuză,

în faţa celor ce-i alung apar?

Când tu mă cerţi, suspine port pe buză

şi mă răzbun pe mine însumi doar.

Ce dar m-ar face să nu pot, de-a pururi

robul să-ţi fiu, urmându-te-n restrişti,

când îţi ador belşugul de cusururi

numai când ochii, poruncind, ţi-i mişti?

i-s dragi cei care văd, aşa ţi-i vrerea,

urăşte-mă, eu mi-am pierdut vederea.