…cuvinte

… sarcina noastră e aceea de-a ne contopi atît de profund, de dureros şi de pătimaş cu acest Pămînt provizoriu şi precar, încît esenţa lui să renască invizibil în noi. Noi sîntem albinele invizibilului. Noi culegem neîncetat mierea vizibilului ca s-o acumulăm în marele stup de aur al Invizibilului.

RILKE, dintr-o scrisoare din 1925

Prea sus

Sonete

William Shakespeare – Sonete

***

1. Oglinda nu m-arată că-ş bătrân,

când tinereţea, tu, sunteţi de-olaltă,

dar când te văd muşcat de timp, rămân

fără de zile sub a morţii daltă.

Port haina-ţi de frumos şi eu acum,

veşmânt care fiinţa ţi-o cunoaşte.

Cum am putut să mă desprind din fum

şi să mă nasc ‘nainte de-a mă naşte?

O, dragule, păzeşte-te avar,

eu sufletul, cu veghea mea ajungu-l

şi inima-ţi feresc asemeni doar

bătrânei doici care-şi veghează pruncul.

nima-mi dai când inima-mi se sparge’:

De mult a mea e, darul nu-l întoarce!

***

2. Dizgraţiatul sunt, hulit de soartă,

sunt singuraticul ce tulbur, crunt,

cu lacrimile, cerul şi mă poartă

în mine gândul pierderii, afund.

Cu cei bogaţi în vise vreau să semăn,

şi le-aş deprinde bunul meşteşug

cu care-acum cel mai puţin mâ-ngemăn,

eu orice am, departe-s de belşug!

Acestea le gândesc şi-mi port dispeţul

dar când fără de veste te evoc

sunt ca privighetoarea, cântăreţul

suind sine porţi de cer un imn de foc.

bogat sunt, dragoste reamintită

şi nu schimb cu a regilor ursită…

***

3. Nu te iubesc? Cruzimea ta m-apasă,

când împotrivă-mi partea ta o ţin!

Gândindu-te, eu uit de tot, frumoasă

tirană, şi de mine uit deplin,

Mi-s prieteni oare cei care te-acuză,

în faţa celor ce-i alung apar?

Când tu mă cerţi, suspine port pe buză

şi mă răzbun pe mine însumi doar.

Ce dar m-ar face să nu pot, de-a pururi

robul să-ţi fiu, urmându-te-n restrişti,

când îţi ador belşugul de cusururi

numai când ochii, poruncind, ţi-i mişti?

i-s dragi cei care văd, aşa ţi-i vrerea,

urăşte-mă, eu mi-am pierdut vederea.

Come outside !!!

Cei mai frumosi copii

Basm:

Se spune ca intr-o zi o cioara s-a intalnit cu o bufnita. Cum ele se cunosteau de multa vreme si erau chiar prietene si cum se stie ca bufnitele obisnuiesc sa mai manance puii altor pasari, cioara, care tocmai devenisese mama dupa multe asteptari, o roaga pe bufnita sa aiba grija sa nu ii manance puii, pe care ii iubea ca pe ochii din cap. Atunci bufnita o intreaba pe cioara care sunt puii ei, cum arata , ca sa nu cumva sa ii manance fara sa stie. Atunci cioara, cu mare dragoste pentru copiii ei, ii spuse ca cei mai frumosi pui din padure sunt puii ei, ca nu va putea sa ii confunde, deci unde va vedea cei mai frumosi pui sa ocoleasca acel cuib, caci e cuibul ei…

Zis si facut! Intr-o dimineata, venind acasa, cioara isi gasi puii lipsa, semn ca pe acolo trecuse bufnita. Disperata, aceasta pleca la bufnita si, plangand cu foc o intreba de ce i-a omorat puii, caci o rugase sa nu o faca. Atunci bufnita, mirata, ii spuse ca puii din acel cuib erau cei mai urati pui pe care i-a vazut in viata ei si nu si-a imaginat ca ar putea fi ai prietenei sale, caci doar aceasta ii spusese ca sunt cei mai frumosi pui din toata padurea…

Morala e ca toti parintii au impresia ca puii lor sunt cei mai frumosi pui din lume… Si sa indrazneasca cineva sa sustina contrariul!!!!