Tehnici de manipulare

În piesa vieţii, fiecare dintre noi ar vrea să-şi scrie rolul şi să-şi interpreteze destinul în aşa fel încât să ajungă la un final conform cu propriile sale dorinţe. Dar pentru că suntem fiinţe sociale, monologul nu este o soluţie. Trebuie să ne alegem replicile astfel ca ele să se integreze unui cor anume. Uneori, sau chiar adesea, este foarte posibil ca replicile imaginate de noi să fie disonante sau să nu fie acceptate de ceilalţi actori. De aceea este nevoie de un Regizor care să-şi asume rolul de a pune în acord toate rolurile personale. Supunându-ne lui, ne pierdem autonomia şi ne integrăm sistemului. Cu timpul, nu mai putem spune cât anume din destinul personal
l-am scris noi înşine şi cât a fost scris de alţii. Nu mai putem preciza cu exactitate cât din fiinţa noastră ne reprezintă Eul şi cât este rezultatul sfaturilor, antrenamentelor, educaţiei, sugestiilor, recomandărilor sau ordinelor pe care ni le impun ceilalţi. Nu mai ştim unde se termină rolul pe care ni l-am scris noi înşine şi unde începe cel scris de alţii. Nu mai putem spune cine, de ce şi când a scris scenariul care ne comandă ce să gândim, ce să facem, ce să simţim. Iar de multe ori se întâmplă ca vreun Regizor să-şi depăşească simpla condiţie de dispecer abilitat să pună ordine într-un sistem şi începe să se creadă demiurg, să-i socotească pe ceilalţi simpli figuranţi într-o piesă scrisă de el, pentru el, care lor, evident le este străină. În astfel de cazuri, mai devreme sau mai târziu, piesele se transformă în tragedii oribile…

Bogdan Ficeac – Tehnici de manipulare